Mai mult ca niciodata imi doresc sa pot da timpul inapoi ,sa pot schimba ceva...Abea acum realizez ceva important , realizez cat ne iubim. E numai vina mea ( si nu fac pe victima). daca ascultam de ea si nu numai poate as fi putut sa zic: "ce obosit sunt de la condus" . O durere nemarginita ma cuprins cand am auzit : pa liv...stiam ca va trece mult pana voi putea revedea acel zambet sincer , angelic...incercand sa ma mint in sinea mea ca nu este adevarat deloc ceea ce se intampla ceea ce va urma am fost tradat de acele lacrimi care au fost sterse tot de ea...de atingerea ei care era acum mai blanda ca niciodata... erau ultimele 10 minute, cele mai intense, ii puteam simti parerea de rau, dezamagirea se citea in privirea ei, durerea sfasietoare imi tremura vocea... timpul trecea.
Incurajarile erau zadarnice, in mintea mea auzeam doar o piesa...cea mai dureroasa pe care o stiam. Ploaia marunta ne ascundea lacrimile care la fiecare imbratisare apareau triplate ...ma pedepseam singur . Era timpul, trebuia sa plec. A fost cel mai lung drum facut vreodata pana acasa.Odata ajuns am nimerit direct patul care promitea un moment de relaxare...asa a si fost , cum nu era nimeni acasa m-am decis ca o baie lunga si fierbinte m-ar ajuta.Termin si incep cu ritualul meu de adormire. Imi aduceam aminte cum plangeam amandoi , pana atunci nu stiam cat ne iubim, ne certam zilnic, asa ne vedea toata lumea , certati, dar noi nu suntem asa.Dorm.
Nu mi-am dat seama ,dar m-am trezit pe la 8 de dimineata, aveam 2 mesaje pe telefon, era prea tarziu pentru orice nebunie, pentru orice, era deja departe ...bruc m-am simtit abandonat,trist si singur...
Zilele treceau greu,plictisitoare,vorbind la telefon, greu nu? Asa e , foarte foarte greu. Aveam doar o scanteie care se aprindea facandu-ma sa ma port cat de cat normal, stiam ca se va intoarce si ca vom fi mai buni ca la inceput .
Incurajarile erau zadarnice, in mintea mea auzeam doar o piesa...cea mai dureroasa pe care o stiam. Ploaia marunta ne ascundea lacrimile care la fiecare imbratisare apareau triplate ...ma pedepseam singur . Era timpul, trebuia sa plec. A fost cel mai lung drum facut vreodata pana acasa.Odata ajuns am nimerit direct patul care promitea un moment de relaxare...asa a si fost , cum nu era nimeni acasa m-am decis ca o baie lunga si fierbinte m-ar ajuta.Termin si incep cu ritualul meu de adormire. Imi aduceam aminte cum plangeam amandoi , pana atunci nu stiam cat ne iubim, ne certam zilnic, asa ne vedea toata lumea , certati, dar noi nu suntem asa.Dorm.
Nu mi-am dat seama ,dar m-am trezit pe la 8 de dimineata, aveam 2 mesaje pe telefon, era prea tarziu pentru orice nebunie, pentru orice, era deja departe ...bruc m-am simtit abandonat,trist si singur...
Zilele treceau greu,plictisitoare,vorbind la telefon, greu nu? Asa e , foarte foarte greu. Aveam doar o scanteie care se aprindea facandu-ma sa ma port cat de cat normal, stiam ca se va intoarce si ca vom fi mai buni ca la inceput .
Asta e nu ? Nu le putem avea pe toate in viata....
PS te iubesc ioa mea...pwp
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu